Impetum Group lansează un fond de investiții având capital de pornire de 25 milioane euro dedicat IMM-urilor și care vizează listarea la bursă. 150 de firme vor fi analizate numai anul acesta de fondul Agista.
Raportul privind distribuția averii mondiale, potrivit căruia 1% din populație deține mai mult de jumătate din averea globală, adică este mai bogată decât restul de 99%, este replicat și la nivelul economiei românești.
Numărul de companii intrate în insolvență în 2015 s-a redus cu 50% față de anul anterior, însă pierderile acestora sunt mai mari, ca și nivelul de îndatorare, spune un studiu al CITR Group, companie care se ocupă cu administrarea insolvențelor.